Când majoritatea oamenilor aud cuvântul colesterol, se gândesc la un lucru rău. Nivelul ridicat de colesterol poate fi periculos, dar colesterolul în sine este esențial pentru buna desfășurare a diverselor procese din organism. De ce credeți că este introdus în laptele formulă al bebelușilor ? Colesterolul are un rol izolator pentru celulele nervoase din creier ce contribuie la structura membranei celulare. Acesta este motivul pentru care corpul transforma colesterolul într-o substanță albă, ceroasă.
Implicarea colesterolului în bolile de inimă este adesea înțeleasă greșit. Informația care le lipsește celor care cred că un nivel ridicat de colesterol este un lucru negativ pentru inima lor este că nu tot colesterolul este «personajul negativ » şi că există şi colesterol « bun. » Să vedem ce înseamnă aceasta. Colesterolul este împărţit în două tipuri: colesterolul HDL (prescurtarea din limba engleză pentru „high density lipoproteins” – lipoproteine cu densitate ridicată) sau „colesterolul bun” şi colesterolul LDL (prescurtarea din limba engleză pentru „low density lipoproteins” – lipoproteine cu densitate scăzută). Împreună formează colesterolul total.
Pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile cu colesterolul – bun și rău – să vedem ce sunt aceste lipoproteine. Lipoproteinele sunt combinații de proteine şi lipide (grăsimi) care au caracter hidrofil şi care joacă un rol important în metabolism, şi anume la transportul de lipide în ţesuturi şi în sânge. Celulele lipoproteinice au la exterior ca înveliş un strat de fosfolipide ce conţin colesterol liber şi câteva molecule proteice numite apolipoproteine. Interiorul lipoproteinelor conţine trigliceride, esteri de colesterol şi de alte (mici cantităţi) substanţe hidrofobe, cum sunt vitaminele liposolubile. După conţinutul lor de proteine, trigliceride, colesterin şi fosfolipide se deosebesc trei mari grupe de lipoproteine:
- Lipoproteine de foarte mică densitate
- Lipoproteine de mică (joasă) densitate
- Lipoproteine de mare densitate
Reiese că LDL-ul, aşa-numitul colesterol “rău”, este cel căruia îi revine mare parte din acest transport. Aţi putea crede că efectuând această muncă, ar putea deveni “bun.” Dar LDL-ul este “rău” deoarece, prezent în exces, dăunează sănătăţii noastre. Toate celulele au receptori speciali, sau liante, care se agaţă de LDL şi îl trag în celule care îl folosesc după cum este nevoie. Când aceste celule s-au umplut cu colesterol, nu mai produc receptori, ceea ce permite restului de LDL să rămână în sânge. O parte din acest exces de LDL depozitează “bagajul” de colesterol în pereţii arteriali – inclusiv în cei ai inimii – ducând la formarea plăcilor aterosclerotice moi.
Datoria de a curăţa vasele de sânge de excesul de LDL revine particulelor de HDL şi tocmai din acest motiv HDL este numit colesterol “bun.” Formarea colesterolului în sine atât în particulele de LDL cât şi în cele de HDL este aceeaşi; caracteristica pozitivă sau negativă a particulei este determinată de direcţia transportului. HDL este bun pentru că serveşte la curăţare, îndepărtând colesterolul LDL din celule şi plăci şi transportându-l înapoi în ficat pentru excretarea lui în bilă, care se goleşte în intestine, pentru a fi dat afară din corp prin fecale. Acesta se numeşte transport invers de colesterol.
Colesterolul HDL (lipoproteine cu densitate crescută), HDL, este aşa numitul colesterol “bun”care protejează contra aterosclerozei, îndepărtând colesterolul din placa sedimentată în pereţii arteriali şi transportându-l înapoi în ficat, unde este excretat, adică transportul invers al colesterolului. Dacă nivelul de HDL este mai mic de 40 mg/dL la bărbaţi şi 50 mg/dL la femei, aceştia sunteţi expuşi riscului de acumulare de placă în artere. Altfel spus, cu cât HDL-ul este mai mic, cu atât riscul de îmbolnăvire de inimă este mai mare; cu cât HDL-ul este mai mare, cu atât riscul este mai scăzut. Nivelurile de HDL peste 90 mg/dL sunt numite sindromul longevităţii deoarece o astfel de cantitate echivalează de obicei cu un risc cardiac extrem de scăzut. Considerăm că HDL-ul este un “factor influenţat de stilul de viaţă” deoarece este determinat în mare măsură de regimul alimentar şi mişcare, precum şi de gene.
O modalitate prin care puteţi să creşteţi nivelul HDL este printr-o alimentaţie sănătoasă. În mod ironic, regimul alimentar sărac în grăsimi şi bogat în carbohidraţi adoptată de moda din 1980 ar putea scădea nivelul colesterolului bun şi mări riscul de a suferi un atac de cord. Şi aceasta pentru că se baza pe un tip greşit de carbohidraţi şi pe eliminarea tuturor tipurilor de grăsimi – chiar şi pe cele sănătoase. Respectarea unei diete sănătoase, bazată pe cantităţi moderate de grăsimi bune şi proteine slabe, dar şi pe carbohidraţi bogaţi în fibre şi nutrienţi (precum cei care se regăsesc în fructele şi legumele proaspete şi cerealele integrale), vă poate ajuta să creşteţi nivelul HDL. Chiar şi un pahar de vin la cină ajută.
O altă modalitate prin care puteţi creşte nivelul HDL este să vă lăsaţi de fumat. O revizuire a 24 de studii publicate în 2003 a scos la iveală o creştere a HDL-ului cu 3,9 mg/dL după renunţarea la fumat. Acest lucru este de apreciat. Mai mult, dacă sunteţi supraponderali şi mai ales dacă sunteţi predispuşi să acumulaţi grăsime pe burtă, puteţi creşte nivelul de HDL dând jos câteva kilograme. Puteţi obţine aceasta făcând mişcare. Exerciţiile fizice nu doar că vă ajută să slăbiţi, dar va contribui la creşterea HDL-ului. Cu cât faceţi mai multă mişcare, cu atât HDL-ul va creşte mai mult. De obicei, maratoniştii au un nivel de HDL foarte ridicat.
În sfârşit, există o serie de medicamente, inclusiv niacina, fibraţii şi, într-o măsură mai mică, statinele, care pot şi ele ajuta la creşterea HDL-ului. De fapt, niacina este singurul medicament care poate creşte substanţial HDL-ul. Acţiunea sa este unul dintre motivele pentru care există convingerea că riscul unui atac de cord poate fi diminuat prin medicamentaţie.
Colesterolul LDL (lipoproteine cu densitate mică), LDL, se mai numeşte şi colesterol “rău” deoarece particulele sale trec de bariera endotelială (căptuşeala internă a arterelor) şi depozitează colesterolul în plăcile care se formează sub endoteliu, în pereţii arteriali. Erupţia acestor plăci duce la formarea de cheaguri de sânge (şi spasme arteriale) care pot bloca arterele care merg către inimă şi creier şi, astfel, pot provoca un atac de cord sau accident cerebrovascular. Deşi numai valorile mai mari de 130 mg/dL sunt considerate a fi riscante, ideal este să vă menţineţi nivelul de LDL sub valoarea de 100 mg/dL, mai ales dacă prezentaţi şi alţi factori de risc. În cazul pacienţilor care au suferit deja un infarct, eu îmi propun să îi aduc la un nivel de LDL mai mic de 70 mg/dL.
Cifrele LDL-ului nu sunt singura problemă care ar trebui să vă preocupe. La fel de importantă este dimensiunea particulelor de LDL. Cu cât LDL-ul este mai mic şi mai dens, cu atât mai multe şanse aveţi să învingeţi în lupta cu atacul de cord. Aşa cum veţi afla în Capitolul 4, testele de sânge avansate vă pot indica câte astfel de particule dăunătoare aveţi în sânge. Dacă alimentaţia voastră este una nesănătoasă – adică dacă mâncaţi carbohidraţi răi şi grăsimi rele în cantităţi mari – simpla adoptare a dietei South Beach vă poate ajuta să diminuaţi în timp colesterolul LDL şi să îl măriţi pe cel HDL. Dar sunt cazuri în care doar regimul alimentar nu este de ajuns şi în care se cere prescrierea de medicamente. Aşa cum vom vedea mai târziu, statinele pot fi nişte medicamente foarte eficiente pentru reducerea nivelului de LDL.
Așadar, factorii care indică predispoziția unui individ la dezvoltarea afecțiunilor cardiace sunt valorile componentelor colesterolului total din sânge – LDL (colesterolul rău), HDL (colesterolul bun), dar și trigliceridele (substanțe grase sintetizate din alimente).